Capitol din “Monografia istorică a satului Berești-Tazlău, județul Bacău”

Editura Egal

Bacău, 2008

Scrisă de Ioan Cozma

 

ISTORICUL ȘCOLII DIN BEREȘTI TAZLĂU

 

„În evoluția istorică a satului s-au transmis din generație în generație și informații cu privire la începuturile școlii bereștene. Atât bătrânii satului, contemporani socrului părintelui Goagă, Dumitru C. Berilă, învățătorilor Condreț și Bârgăoanu, cât și cercetările lui C.V. Dumitriu din anul 1928 au dat credit informației potrivit căreia în acest sat era un dascăl de biserică, cu numele Ion Antonie (tatăl dascălului pe care l-am cunoscut și noi), care făcuse din casa lui școală pentru cei ce doreau să învețe a scrie și a citi, încă din jurul anului 1860.

Urmând exemplul proprietarului moșiei Tescani, boierul unionist Costache Rosetti-Tescanu, care pentru copiii din localitate a deschis prima școală de pe valea Tazlăului Mare într-un local propriu, aducând un învățător “de dincolo de Milcov”, încă dinainte de 1850, Ion Antonie și-a pus și el la dispoziție casa, pentru cei care doreau să învețe școală.

De altfel, mai în toate satele, primii învățători au fost preoții și dascălii, care începuseră să fie școliți la Școala de Catiheți din Bacău, din anul 1845 și până când aceasta a funcționat, în anul 1855. Până atunci, mai precis în perioada 1830-1845, după cum menționează Grigore Tăbăcaru în “Istoria învățământului național”, preoții și dascălii de la sate, după ce urmau clasele primare la Bacău, făceau o pregătire la un preot mai bătrân, slujind fără nicio clasă de seminar. Faptul că în satul Berești a existat dintotdeauna o tradiție pentru transmiterea învățăturii mântuitoare, începând cu Popa Iuga, Popa Stroia și continuând cu preoții din familia Ștefeștilor, Dospineștilor și din familia Mârza, explică întrucâtva implicarea slujitorilor bisericii în școlirea primilor bereșteni.

Pe de altă parte, tendințele marilor proprietary de a deposeda pe răzeși de pământul moștenit de la înaintași i-au determinat pe țărani să scrie jalbe, sa descifreze hrisoavele de proprietate și sa le susțină în fața comisiilor de judecată; ori acest lucru nu era posibil fără a ști să scrii și să citești.

Deși unele instrucțiuni cu privire la înființarea unor școli în sate și comune au mai fost emise de Grigore Ghica (1849-1856), acestea nu au putut fi puse în aplicare, întrucât interesul moșierilor nu era ca “la plug și sapă” să aibă țărani cu carte, care mai târziu să nu se mai supună. În aceste condiții, înainte de 1860, puțini copii au învățat carte (numai cei care doreau și aveau posibilități materiale să se facă “popă” sau “dascăl”), iar în cee ace privește fetele, deloc.

După unirea Principatelor din anul 1859, “situația școalelor” și din Moldova s-a schimbat. Este cunoscut mesajul domnului Al. I. Cuza, din data de 6/18 decembrie 1859, în care se preciza: “Eu țin numaidecât ca fiecare să știe în curând a scrie și a citi ” .

Lucrările pregătitoare pentru elaborarea proiectului de organizare a instituției au început în luna iulie 1859 prin constituirea unui comitet în sânul Comisiei Centrale, care să redacteze un regulament al școlilor, precizându-se că “învățătura publică este gratuită și slobodă pentru tot locuitorul din Moldova... Guvernul este dator a lua măsuri grabnice și energice pentru răspândirea învățăturii publice în țară”.

La 24 iunie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a întărit proiectul de lege sub titlul “Lege asupra învățământului”, iar la 25 noiembrie 1864, legea a fost promulgate, fiind cunoscută sub numele de “Legea instrucției publice”. Această lege a stat la baza învățământului românesc timp de peste trei decenii și a stabilit trei grade de învățământ: primar, secundar și superior.

Instrucția școlară primară era obligatorie în școlile sătești, unde se prevedea numai câte un învățător pentru toate clasele formate din băieți și fete, spre deosebire de oraș, unde se prevedeau clase separate pentru băieți și fete, cu câte un învățător pentru fiecare clasă de băieți și câte două institutoare pentru cele de fete.

Toți copiii -băieți și fete- între 8 și 12 ani erau obligați să urmeze cursurile școlii primare. Niciun copil nu se putea retrage din școală mai înainte de a-și fi dobîndit certificatul de absolvire a patru clase elementare. Cei care încălcau dispoziția erau pedepsiți cu amendă severă.

Legea prevedea totodata și gratuitatea învățământului primar. Cheltuielile de întreținere, plata salariilor învățătorilor, a personalului administrativ cădeau în grija statului, respectiv, a organelor comunale care erau datoare să asigure baza materială : local, mobilier, material didactic, iluminat și încălzit.

Dacă în comunele urbane, legea dispunea înființarea uneia sau mai multor școli primare pentru băieți și fete, separate, în comunele rurale mai mari, cum a fost și cazul comunei Berești, proaspăt înființată, se prevedea înființarea a câte o școală primară mixtă cu un singur învățător.

A urmat o perioadă de pregătire a deschiderii cursului, care a constat în pregătirea localului, improvizarea mobilierului necesar, recrutarea și pregătirea învățătorilor. Fiind lipsă de cadre didactice pregătite, au fost recrutați la propunerea administrației locale absolvenți de patru clase primare (acolo aunde au fost); în rest, preoții și dascălii de biserici au fost chemați la Bacău, la Școala Nr.1, director Constantin Platon, unde sub directa îndrumare a acestuia, au urmat un curs scurt, cu privire la felul cum trebuie să se predea lecțiile, au fost supuși unui examen la sfârșit, în februarie 1865, iar Prefectura și mai târziu Ministerul Instrucției i-a titularizat ca învățători.

Administrația comunei Berești l-a propus ca învățător pe preotul fără parohie în acea vreme din familia Mârzăștilor, pe nume Vasile Mârza, bunicul lui Dimitrie C. Mârza (Tulichi), care susținea că se trage din Gen. Mârzescu.

Cursurile școlii, ca școală primară mixtă la Berești, s-au deschis în anul 1865 cu 18 elevi înscriși în clasa I și a II-a direct, cee ace ne întărește convingerea că aceștia din urmă mai învățaseră carte și înainte cu dascălul amintit.

Din păcate, arhiva școlii din acea vreme nu s-a păstrat. Stim doar că în clasa I se predau: citirea (silabisirea), scrierea, caligrafia și aritmetica (numărarea și calculele), iar în a II-a: citirea, gramatica, aritmetica, istoria sfântă, Geografia și catehismul, care trebuia predate numai de către preoți.

Scrierea literelor și a cifrelor se făcea mai întâi într-o ladă cu nisip așezată în fața clasei. În lada cu nisip, elevii exersau netezind mereu nisipul cu o scândurică. După o anumită perioadă se trecea și la scrierea pe caiete. Până la apariția manualelor s-au întrebuințat tăblițe cu litere, asemănătoare celor înscrise în abecedar.

Primul local de școală construit în jurul anului 1865, prin grija primăriei și cu muncă de corvoadă, era dispus în aceeași locație cu a primăriei de azi. De fapt, acest local “în două ape”, cu două încăperi mai mari, a fost folosit atât pentru școală, cât și pentru primărie (este vorba de un local dinaintea celui demolat în 2007). În statistica din 1874 se arată că “în Berești exista o școală mixtă, întreținută de stat, într-un local în stare bunicică, construită din lemn cu vălătuci, anume de comună”.

După1865, au continuat să existe noi încercări de reformă școlară. Astfel, la 26 octombrie 1883 s-a introdus o nouă program analitică pentru școlile primare rurale, care prevedea prelungirea studiilor cu clasele a-V-a și a-VI-a, implicit prelungirea obligativității școlare până la 14 ani. Clasele a- V-a și a VI-a erau o pregătire a elevilor pentru viață. Astfel, în claa a V-a la limba română trebuiau studiate: modele de petiții, contracte, învoieli agricole, epistole; la aritmetică: sistemul metric aplicat în practică; la științele naturii: noțiuni de agricultură și horticultură cu aplicații practice.

În clasa a-VI-a se predau noțiuni de creștere a vitelor, noțiuni de igienă și medicină populară, noțiuni privind construcțiile gospodărești etc.

În noua program se prevedea începerea cursurilor la 15 septembrie, iar pentru clasele a V-a și a VI-a la 1 octombrie, anul școlar urmând să se încheie la 1 mai.

În anul școlar 1886/1887 erau înscriși 44 elevi născuți între anii 1872 și 1876. Printre acești elevi găsim și 6 copii de evrei care erau pe vremea aceea negustori sau proprietari de băcănii în sat, din familiile Leibu, Șapșu, Caner și Kaner. Am pomenit mai întâi aceste nume de evrei pentru că nu putem ascunde și să nu evocăm rolul pe care aceștia l-au avut atât în ce privește dezvoltarea economică a satului prin facilitarea schimburilor comerciale, cât și a rolului acestora ca factor de cultură și civilizație, cel puțin ca model. Gândiți-vă că cei 6 copii de vârstă școlară toți învățau carte, frecventând școala în orice localitate s-ar fi aflat, pe când la noi proporția celor care urmau școala era destul de mica, 20-21%, restul copiilor rămânând în afara școlii.

În anul școlar 1887/1888 sunt înscriși la școală 54 elevi, majoritatea din Berești, 5 din Stroiești și mai puțini din satul Prisaca. Aceste sate, după cum am mai arătat, aparțineau de comuna Berești:

ABĂLĂBĂNOAIE GHEORGHE, născut la 08.03.1875, fiul lui Ioan și al Mariei

BACIU DIMITRIE, născut la 28.10.1878, fiul lui Vasile și al Mariei Dumitrașcu

BACIU IOAN, născut la 01.04.1876, fiul lui Iordache și al Catrinei Baciu

BALABAN VASILE, născut la 23.08.1879, fiul lui Ioan P. Balaban și al Nastasiei

BEREA IOAN, născut la 24.05.1876, fiul lui Ioan și al Mariei

BOARIU NECULAI, născut la 20.07.1872, fiul lui Ioan și al Rucsandrei

BUJOR COSTACHE, născut la 12.10.1875

DOSPINESCU DUMITRU, născut la 16.01.1878, fiul preotului Gheorghe și al Frăsinei Dospinescu

GABURĂ CONSTANTIN, născut la 12.11.1875, fiul lui Vasile și al Mariei Gabură

GABĂR COSTACHE, născut la 12.10.1875

LEONTE CONSTANTIN, născut la 12.11.1877, fiul lui Vasile și al Smarandei Leonte

PRIBARU DUMITRU, născut la 15.09.1878, fiul lui Costache și al Catrinei

VRĂNCEANU VASILE, născut la 24.09.1877, fiul lui Toader și al Dochiței etc.

Din cătunul Stroiești, frecventau școala:

GHIDIBACA COSTACHI, născut la 10.101878, fiul lui Alecu și al Mariei, Stroiești, nr. 35

GHIDIBACA ENACHI, fiul lui Ion și al Ileanei

LOVIN IOAN, fiul lui Ion și al Ioanei

LOVIN DIMITRIE, născut la 11.07.1876. Stroiești, nr. 31

OJOG ION, născut la 16.01.1879, fiul lui Ion și al Ileanei

 

În anul 1891, convervatorii ajunși la putere, în dispute cu liberalii, duc programa analitică, implicit durata școlii primare sătești la 5 clase, eliminând toate materiile prevăzute în programa anterioară pentru clasele a-V-a și a-VI-a. Acum în clasa a-V-a trebuiau predate: religia, gramatica, desenul, cântatul și gimnastica, prevăzute anterior pentru clasa a-IV-a. În acest an Școala din Berești era frecventată de 32 de elevi, din care 6 erau fete.

Guvernul conservator, în contrast cu ideile înnoitoare ce preconizau democratizarea și ridicarea (dezvoltarea) nivelului învățământului primar, a impus la 19 mai 1893 o nouă lege, cunoscută în istoria școlii românești ca legea Lascăr Catargiu, care urmărea împiedicarea ridicării copiilor sătenilor, alături de copiii orășenilor.

Și legea lui Take Ionescu stabilea trei tipuri de școli primare: școli de cătun, școli inferioare și școli superioare.

Dacă avem în vedere că la gimnaziu nu puteau concra decât absolvenții școlilor primare cu programa analitică complete din școlile primare considerate superioare -care erau foarte puține și numai la orașe- observăm că fiilor de țărani, în marea lor majoritate,li se refuza posibilitatea de a frecventa cursurile școlare secundare.

Salariile învățătorilor, care până în anul 1893 se achitau de către stat, acum trebuiau achitate și de către comună, măsură care a îngreunat situația învățătorilor, comunele dovedindu-se neputincioase în treburile materiale ale școlilor.

În Berești școala funcționa într-un local propriu, situate în curtea Casei Parohiale. Învățător era Dimitrie Trofin (decedat la 15 august 1915).

La 9 martie 1896 este decretată legea lui Petru Poni intitulată: “Legea asupra învățământului primar și normal primar” prin care se anulează prevederile respective din precedenta lege, restabilindu-se unitatea și uniformitatea învățământului primar de la orașe și sate, cu o singură deosebire, cea privind durata studiilor: la sate ținându-se seama că preda un singur învățător, aceeași programă trebuia parcursă în 5 ani, în timp ce la orașe numai în 4 ani.

Legea mai stabilea că în orice cătun unde se afla un număr de 40 de copii de vârstă școlară se va înființa o școală de cătun ăncredințată unui învățător, obligat să predea elevilor întreaga materie a cursului primar. Nu a fost cazul în comuna Berești de atunci, pentru că Stroiești și Prisaca nu depășeau 10-15 copii de școală la un loc.

Pe lângă materiile obișnuite legea prevedea lucru manual și lucrări practice, noțiuni de drept civic și de igienă. De asemenea, această lege, la art. 28, preciza că școlile primare vor avea fiecare câte o grădină, de cel puțin 0,5 ha, pentru practica agricolă.

În următoarea lege a învățământului din anul 1900, conservatorii reintroduc principiul școlilor închise și neaccesibile majorității fiilor de țărani.

Revenirea liberalilor la guvern, la 14 februarie 1901, a dus la abrogarea legii conservatorilor din 1900 și restabilirea legii din 1896, la insistența ministrului Instrucțiunii, Spiru Haret.

Promulgată prin decretul regal din 9 iulie 1901, această nouă lege, având foarte puține modificări și completări, față de textul din 1896, a lui Petru Poni, a izbutit să dea cel mai democratic statut școlii primare, în condițiile statului modern.

Legea aceasta, care va rămâne în vigoare până după Primul Război Mondial, va facilita inițierea de către Spiru Haret și colaboratorii lui, la începutul secolului XX, a unui amplu program de măsuri menite să revitalizeze învățământul românesc.

Astfel la Berești-Tazlău, în anul 1914, primăria cumpără un teren, special pentru construirea unui local de școală nou:

Subsemnații soți Ecaterina și Dumitru Berilă, locuitori răzeși domiciliați în comuna Berești-Tazlău, vindem teren Primăriei Berești-Tazlău, 31 arii și 32 centiarii, pământ siliște răzeșie veche cu 44 pomi roditori pe el, moștenit de la părinți, lângă șoseaua satului, învecinat la miazăzi cu pârâul Strâmba, la răsarit cu pârâul Matei și la apus cu proprietatea lui Dumitru C. Berilă. Prețul de vânzare 1600lei, pentru a se clădi pe el un lăcaș de școală” (datat 20 august 1914).

Intrarea României în război, în august 1916, a avut consecințe negative și asupra învațamântului. Cea mai mare parte a învățătorilor tineri, împreună cu elevii din ultimul an ai școlii normale, au fost mobilizați și orice lucrare de construire a unor școli au încetat. Întrerupte în toamna anului 1916, cursurile școlilor au fost preluate în aprilie 1917, anul școlar s-a încheiat în octombrie 1917, apoi anul școlar 1917/1918 s-a redeschis la 1 noiembrie 1917. În aceste condiții și construcția noii școli a durat mai mulți ani, pentru că dinn documentele primăriei rezultă că școala din Berești-Tazlău funcționează în acest local nou, construit din cărămidă și acoperit cu țiglă, din anul 1925. Odată cu localul de școală s-a construit și clădirea-anexă, destinată locuinței învățătorului.

 

Dezvoltarea învățământului bereștean în epoca “modernă

 

Făurirea statului national unitar roman a creat un cadru favorabil nu numai pentru dezvoltarea forțelor de producție, a economiei și vieții sociale, ci și pentru realizarea unor importante progrese în domeniul învățământului. Încă din anul 1921, P.P. Negulescu, în calitate de ministru al Instrucțiunii, a elaborat un proiect de lege privind reorganizarea învățământului de toate gradele. Referitor la învățământul primar și “normal” pentru formarea învățătorilor, s-a realizat în anul 1924 o lege a învățământului care a rămas în vigoare aproape întreaga perioadă interbelică. Prin această lege se stabilea durata învățământului primar la 7 ani, împărțit în două cicluri: ciclul primar de 4 ani și ciclul supraprimar de 3 ani, care avea un caracter aplicativ-practic.

La 1 noiembrie 1919, a fost înființată școala primară și în satul Românești, astfel că elevii din cătunul Stroiești au putut să învețe mai aproape de casă.

Începând cu anul școlar 1921/1922 , a luat ființă școala primară în satul Prisaca cu două clase primare și 40 elevi înscriși, la școala din Berești urmând să învețe doar cei din acest sat.

Conform recensământului populației din anul 1927, situația științei de carte în Berești-Tazlău se prezenta astfel:

-locuitori de la 7 ani în sus:

-care știu citi și scrie: 230 băieți și 63 fete (mai puțin de 30%)

-fără știință de carte: 194 băieți și 394 fete.

Legea pentru reforma învățământului din 3 august 1948 impune un învățământ de stat, laic și unitar. Această reformă a aplicat mecanic unele șabloane nepotrivite condițiilor concrete din România, nu a ținut seama de tradițiile și experiența din învățământul nostrum românesc. Răul cel mai mare l-a constituit minimalizarea formației psihopedagogice a viitorilor învățători.

Conform prevederilor acestei legi, durata învățământului obligatoriu a fost de 4 ani, urmându-se cuprinderea tuturor copiilor în vârstă de 7-11 ani în școală și lichidarea analfabetismului.

La Berești-Tazlău, Ș coala primară mixtă se transformă în Școala Elementară de 7 ani. Acum, dacă analizăm rezultatele din acea perioadă, com observa că s-a schimbat doar denumirea, atât doar că denumirea devenea unică, de stat, “realist științifică, laică, accesibilă tuturor copiilor oamenilor muncii”.

În jurul anului școlar 1947/1948, la Berești-Tazlău frecventau școala 196 elevi, deservită de 4 învățători: Condreț Panaite, Bârgăoanu Gheorghe, Bârgăoanu Natalia și preot Mazilu Ioan.

Erau înscriși în:

-clasa I: 43 elevi (17 băieți și 26 fete)

-clasa a-II-a: 41 elevi (15 băieți și 26 fete)

-clasa a-III-a: 37 elevi (18 băieți și 19 fete)

-clasa a-IV-a: 20 elevi (8 băieți și 12 fete)

-clasa a-V-a: 27 elevi (18 și 19 fete)

-clasa a-VI-a: 19 elevi (12 băieți și 7 fete)

-clasa a-VII-a: 9 elevi (8 băieți și o fată)

În anul școlar 1955/1956, școala era frecventată de 158 elevi, 81 elevi în clasele I-IV, deservite de 4 învățători, și 77 elevi în clasele V-VII, deservite de 7 profesori suplinitori.

În anul școlar 1960/1961, școala era frecventată de 222 elevi, 145 elevi în clasele I-V cu 7 învățători, și 77 elevi în clasele V-VII, cu 5 profesori.

În anul școlar 1965/1966, au fost înscriși 282 elevi, 167 în clasele I-V cu 6 învățători, și 115 elevi în clasele V-VII, cu 5 profesori.

Începând cu anul 1960 s-a asigurat gratuitatea manualelor școlare în ciclul primar, iar din anul 1965 și la învățămîntul gimnazial și liceal.

Începând cu anul școlar 1961/1962 s-a generalizat învățământul de 7 ani și apoi prelungirea lui la 8 ani, prima promoție cu 8 clase fiind cea din anul 1965 (a celor născuți în 1950).

Prin “Legea învățământului” din 13 mai 1968 s-a realizat o nouă reorganizare a școlii de toate gradele, care prevedea învățământul obligatoriu de 10 ani și înființarea liceelor de specialitate. În baza acestei legi, în comuna noastră s-au înființat două filiale “de liceu”, la Berești-Tazlău și Turluianu, care au fost frecventate de elevi ce nu erau admiși la licee. Orele de practică se efectuau în atelierul școlii, slab dotat, apoi mai târziu în cadrul topitoriei de in din sat. Aici elevii efectuau munci care nu aveau nimic în comun cu profilul școlii, demonstrând că generalizarea învățământului de 10 ani a fost o greșeală, concretizată într-o măsură forțată în neconcordanță cu dezvoltarea satului și cu nevoia de formare a muncitorilor bine pregătiți în toate sectoarele economiei.

Începând cu anul școlar 1970-1971 s-a introdus pregătirea tehnico-productivă ca disciplină de învățământ în școala generală obligatorie, fără să fie asigurată baza materială necesară în școlile din mediul rural. În mod abuziv s-a introdus “practica productivă”, adică practica agricolă, efectuată în agricultură în campaniile Agricole, mai ales în campaniile de toamnă. La ănceput a fost reglementată la 2 săptămâni, apoi prelungindu-se la patru, șase sau chiar mai multe săptămâni, în funcție de recoltarea produselor de pe camp. Practic școala, cadrele didactice și elevii deveniseră la dispoziția conducerii CAP-urilor, a “organelor de partid și de stat”.

Întreaga perioadă de după 1944, dar mai ales după 1948, școala a fost politizată și ideologizată. S-a căutat ca prin întreg sistemul de învățământ să fie răspândită numai ideologia partidului comunist, partid unic de guvernământ.

În aceste condiții și în Berești-Tazlău, deși numărul copiilor de vârstă școlară care absolveau 4 și respectiv 7(8) clase era de aproximativ 100%, totuși puțini dintre aceștia urmau mai departe studii profesionale, liceale sau universitare.

Amintim aici copiii preotului Goagă, ai învățătorilor Condeț și Bârgăoanu și ai familiei Moțit. Dintre copiii de răzeși s-au ridicat profesorii de mai târziu: Rotaru, Munteanu și Bujor, învățătorii Gabăr, doua fete ale lui Nicu Toma Ciobanu (Milița, căs. Codreanu, și Anișoara, căs. Pintea), Maria Cioloca, căs. Grădinaru, Lucia Ciobanu căs. Cioloca și educ. Iulia Pintea căs. Fecioru.

În domeniul tehnic au absolvit studii inginerești: Baciu-Zota Ticu, Dospinescu Vasile și mult mai mulți devenind subingineri și tehnicieni.

Studii superioare economice au absolvit: regretata Lăcrămioara Gabăr, Ciobanu I., Munteanu Gențiana și alții, iar studii juridice : Pintea Vasile, Ciobanu Bogdan.

Din promoțiile de după 1970 fac parte mai mulți preoți, din rândul cărora se remarcă în mod deosebit prof.pr. dr. Constantin Leonte, publicist și recenzent literar.

Un loc aparte îl ocupă în rândul celor plecați din vatra satului militarii de carieră. Deschizător de drum în această breaslă, imediat după 1948, este considerat col. Abălăbănoaie Vasile, Urmează maiorii Ladaru Costache și Cioloca Vasile. După anul 1962 le calcă pe urme col. Cioloca Ioan, col. Românescu Eugen, lt. Col. Rotaru Ioan.

Am lăsat la urmă pe cei care au dorit să continue munca bunicilor în agricultură, de pe o treaptă superioară, devenind ingineri agronomi. Amintim aici pe frații Goagă, Ciprian și Octavian, pe Cioloca Sergiu și pe Antonie Sânziana, căs. Ciobanu.

Sigur, numărul celor care au absolvit licee de specialitate și școli profesionale a devenit de la un an la altul tot mai mare, ajungându-se ca dupa 1970 foarte puțini copii de țărani să rămână fără cel puțin o școală profesională.

După revoluția din decembrie 1989, “tranziția” spre un nou regim marchează modificări și în structura sistemului de învățământ din țara noastră. Astfel s-a renunțat la prima treaptă de liceu (învățământul de 10 ani obligatoriu) și s-a revenit la durata de 8 ani, dar cu posibilitatea cuprinderii întregii generații de absolvenți în diverse forme de învățământ până la vârsta de 16 ani (liceu, școli profesionale, ucenicie).

S-a desființat concursul de admitere din clasa a-X-a în clasa a-XI-a, revenindu-se în felul acesta, conform unei îndelungate tradiții, la unitatea învățământului liceal. Întocmai ca în economie, s-a trecut la săptămâna școlară de 5 zile.

Schimbări importante s-au încercat și în cee ace privește conținutul învățământului, regandindu-se planurile și programele de învățământ pentru decongestionarea acestora. Se evitau astfel supraîncărcarea elevilor și oboseala lor excesivă din punctul de vedere al efortului intellectual, lucru care, din păcate nu s-a realizat nici până în prezent.

O altă schimbare ar fi introducerea încă din clasa a-VIII-a gimnazială a disciplinelor opționale, care să asigure o mai mare posibilitate de valorificare a aptitudinilor individuale, măsură ce seamănă mai degrabă cu cea potrivit căreia numai la țară trebuiau să învețe “agricultura ”, ca și cea a „manualelor alternative”, măsură de asemenea controversată. Nici metoda “tezelor unice”, care se practică în prezent la clasa a-VII-a și a-VIII-a, nu pare să aibă rezultatele scontate, fiind maim ult o măsură ce ține de “aritmetica” învățământului, de vreme ce aceasta se află și în acest început de mileniu tot în…….”tranziție”! ”

0
0
0
s2smodern
powered by social2s